Știința explică 4 motive pentru care nu ar trebui să-ți pălmuiești niciodată copilul

Advertisement

„Pedeapsa corporală a copiilor este o încălcare a drepturilor lor la a le fi respectată demnitatea umană și integritatea fizică.

Știați că pălmuitul a fost interzis în 53 de țări?

Organizația Națiunilor Unite (ONU), care este formată din 193 de țări, a stabilit prin tratatul „Convenția ONU cu privire la drepturile copilului” că pedeapsa corporală (pălmuirea) este o încălcare a drepturilor omului.

Până în prezent, 53 de state membre ale ONU au interzis majoritatea formelor de violență corporală împotriva copiilor. 56 de state membre au promis un angajament pentru interzicerea totală.

Advertisement

Cei dintre noi care s-au confruntat cu palma, bățul și / sau cureaua s-ar putea să se amuze la ideea că „toate bătăile sunt rele”.

Dar oamenii de știință și experții în sănătate mintală afirmă că pălmuitul nu poate aduce nimic bun pe termen lung.

În acest articol, vom analiza cele mai recente descoperiri științifice și psihologice referitoare la pedepsirea corporală a copiilor.

DE CE NU TREBUIE să îi dați nici măcar o palmă copilului, conform științei

Advertisement

„Rezultate dăunătoare pentru copii”.

Într-un articol publicat în Journal of Family Psychology, cercetătorii și-au propus să abordeze două probleme persistente; cea mai importantă fiind dacă efectele psihologice ale pălmuirii sunt comparabile cu cele ale abuzului fizic.

Pentru a face această determinare, oamenii de știință au evaluat peste 100 de studii reprezentând peste 160.000 de copii. Dintre cele 17 rezultate psihologice standard ale abuzului fizic, lovitura a fost observată în 13.

Elizabeth Gershoff, profesor de dezvoltare umană și științe familiale la Universitatea Texas din Austin, afirmă:

Advertisement

„Am constatat că pălmuirea a fost asociată cu rezultate dăunătoare neintenționate și nu a fost nicidecum asociată cu o conformare imediată sau pe termen lung a copilului, care sunt rezultatele intenționate ale părinților atunci când își disciplinează copiii.”

Cu alte cuvinte, pălmuirea nu numai că nu l-a făcut pe copil mai ascultător, ci pedeapsa a și contribuit la „creșterea comportamentului antisocial, a agresivității, a problemelor de sănătate mintală și a dificultăților cognitive”.

„Nu poți pedepsi comportamente…”

Alan Kazdin, profesor de psihologie și psihiatrie infantilă la Universitatea Yale afirmă: „Nu-ți poți pedepsi copilul pentru comportamentele pe care nu le dorești”, prin urmare, „Nu este nevoie de pedeapsă corporală.”

Advertisement

Kazdin își încheie concluziile într-un mod direct:

“A pălmui nu este o tehnică eficientă, este un lucru oribil care nu funcționează. ”

Pedeapsa fizică, inclusiv bătăile, pot funcționa pe termen scurt. Acest efect este destul de simplu de explicat: copiii sunt speriați să nu fie loviți! Rezultatul pur și simplu nu durează.

Motivul pentru care pălmuitul nu dă roade bune pe termen lung, potrivit lui Kazdin, este deoarece copiii nu posedă un mecanism de pedeapsă / recompensă dezvoltat (produsul secundar al unui creier care se maturizează.) Prin urmare, copilul nu este capabil să modifice comportamentele în urma pedepsei fizice.

Advertisement

Cei care își pălmuiesc copiii hrănesc, fără să știe, un viitor compartament violent al copilului?

Un studiu din 2011 publicat în Abuzul și neglijarea copiilor concluzionează că bătaia poate duce la un „ciclu intergenerațional de violență domestică”. Cu alte cuvinte, părinții ar putea – fără să știe – să creeze un ciclu perpetuu de violență fizică.

Cercetătorii implicați în studiu au intervievat părinți și copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani din peste 100 de familii. Analiza cercetării concluzionează că acei copii care sunt pedepsiți fizic sunt mai predispuși să adopte violența fizică ca mijloc de rezolvare a conflictelor cu colegii.

Cercetătorii avertizează și împotriva absenței „efectelor negative imediate ale loviturii”.

Advertisement

„Un copil care este lovit, nu fuge imediat și jefuiește un magazin”, spune dr. Gershoff, cu toate acestea, „există schimbări indirecte în modul în care copilul gândește (și simte) anumite lucruri”.

Robert Larzelere, profesor la Universitatea de Stat din Oklahoma, specializat în disciplina parentală, nu este de acord cu premisa care înconjoară o mare parte din cercetările menționate mai sus.

El spune că studiile nu diferențiază bine tipurile de pedepse corporale non-abuzive de cele excesiv de severe. Obțineți rezultate mai grave din pedeapsa corporală decât din tehnicile disciplinare alternative numai atunci când este folosită mai sever sau ca tactică principală a disciplinei.”

Larzelere și mulți alții susțin „pălmuitul condiționat”, în care actul este încorporat în alte forme de disciplină pentru tineri – inclusiv restricția temporară a privilegiilor (de exemplu, scurtarea timpului de joc), pedepsirea prin a nu vorbi cu el și la sfârșitul pedepsei el recomandă comunicarea eficientă între copil și părinte, din care copilul să înțeleagă unde a greșit.

Advertisement

Metodele „adecvate” de disciplină pentru tineri nu pot ajunge niciodată pe deplin la un consens majoritar. De fapt, estimările conservatoare citează că doi din trei părinți acordă prioritate pălmuitului ca formă de disciplină.

Ceea ce este interesant este că ambele părți ale dezbaterii subiectului “pălmuirea” sunt de acord asupra unui singur lucru: pălmuirea nu ar trebui să servească drept metodă principală de disciplină.

Advertisement
Advertisement