15 poze care demonstrează că vântul are simțul umorului

 Nimic nu poate fi la fel de plăcut ca vântul care adie într-o zi caldă și însorită . Însă, vântul poate fi uneori și un “băiat mare și neastâmpărat.” Uită-te la aceste 15 exemple pe care le-am strâns pentru tine, în care vântul s-a jucat cu oamenii.

Sponsored links

15. Nu este însărcinată! Este doar vântul care face o glumă pe seama ei.

 

14. „Iată, ia-ți o cască, prietene”.

 

13. Nici Papa nu este lăsat în pace.

 

12. Au primit ceva mai mult decât au negociat!

 

11. Vântul s-a jucat cam tare cu fântâna de ciocolată.

 

10. Ploaie+ Vânt de iarnă+ bicicletă, nu e cea mai bună combinație

 

9. Noua rasă – „Pomeranianul pufos suflat”

 

8. Gazon fals, vânt real!

 

7.”Jur că am parcat corespunzător!”

 

6. Vântul puternic a anulat orele școlarilor.

Sponsored links

 

5. Vântul a transformat trambulina aceasta în OZN

 

4. Vânt puternic sau constructori leneși?

 

3. Cui îi trebuie parapantă atunci când are o geacă și vânt puternic?

 

2. Unul dintre acele accidente cu fusta scurtă

 

1. Distrugere în masă a umbrelelor

Sponsored links