7 semne concrete care dezvăluie că un bărbat te place

Pentru a afla ce crede un bărbat despre tine, nu trebuie să-l întrebi direct sau să joci jocul ghicitului sau a intuitului. Doar observă-i poziția corpului. Indiferent de ceea ce spune o persoană, gesturile sale fizice pot dezvălui mult mai multe despre adevăratele sale intenții.

Sponsored links

Noi am alcătuit o colecție a celor mai comune ipostaze adoptate de bărbați, care indică adevăratele lor sentimente. Acesta este un mod sigur de a înțelege dacă simte acea scânteie sau nu.

1. Își trece mâna prin păr pentru a-l așeza

7 Reliable Signs That a Man Likes You

În acest fel, bărbații încearcă adesea să-și insufle încredere în ei. Când vedem o persoană atrăgătoare, încercăm instinctiv să arătăm cât mai bine, făcând lucruri precum rearanjarea părului. Această regulă este valabilă și pentru femei.

2. Își așează mâinile cât mai aproape de șolduri

7 Reliable Signs That a Man Likes You

Dacă un bărbat își ține mâinile aproape de șolduri – punându-le în buzunare sau ținându-se de talie, de exemplu – acesta este un semnal foarte clar că încearcă să-și demonstreze puterea și masculinitatea. Aceeași idee este exprimată atunci când un bărbat își ține picioarele larg deschise când se așează.

3. Încearcă să ocupe cât mai mult spațiu posibil

7 Reliable Signs That a Man Likes You

Când vine vorba despre animale, atunci când masculii luptă pentru a cuceri o femelă, folosesc tehnici precum pufnitul, mârâitul, scoaterea pieptului în față, ridicarea penelor sau a blănii, de exemplu. Fac acest lucru deoarece îi face să pară mai mari. Când un bărbat face un gest asemănător în apropierea unei femei, acesta este același instinct străvechi, animalic am putea spune, de a cuceri o femeie și este evident că o place.

Sponsored links

4. El adoptă o poziție relaxată și mai “deschisă”

7 Reliable Signs That a Man Likes You

În situațiile sociale, adoptăm în mod inconștient o poziție mai deschisă față de persoana pe care o considerăm atractivă. Acordați atenție și picioarelor lui. Majoritatea oamenilor nu observă când se rotesc picioarele spre persoana cu care vor să vorbească, dar este perfect evident că se  întâmplă acest lucru atunci când plac pe cineva.

5. Vorbește cu o mai mare elocvență

Sponsored links

Când un bărbat te place, devine mai vorbăreț atunci când apari în apropierea sa. Acesta este un indiciu că vrea să te impresioneze.

6. Îți copiază poziția

7 Reliable Signs That a Man Likes You

Dacă un bărbat „oglindește” măcar parțial postura pe care o adopți uneori, indică faptul că încearcă să te înțeleagă și să găsească ceva în comun cu tine, iar acest lucru se reflectă subconștient în limbajul corpului său.

7. Devine mai entuziasmat

Sponsored links

7 Reliable Signs That a Man Likes You

Dacă un bărbat te place, expresia feței sale va fi prietenoasă și deschisă. Privirea lui va fi amabilă și va indica fascinație și, dacă este emoționat, s-ar putea să și roșească.

Lasă-ne părerea ta în comentarii!

Sponsored links
SURSĂbrightside.me